Papa Francisc: Căsătoria catolică este un dar, nu o formalitate[2022-06-22]foto: CNAMiercuri, 22 iunie 2022, Papa Francisc a descris căsătoria catolică drept un dar, nu doar o formalitate sau o regulă. „Căsătoria nu este o formalitate care trebuie îndeplinită. Nu te căsătoreşti pentru a fi catolic ‘cu etichetă’, pentru a te supune unei reguli, sau pentru că aşa spune Biserica, sau pentru a da o petrecere”, a spus Papa la evenimentul de deschidere a Întâlnirii Mondiale a Familiilor din 22 iunie 2022. „Vă căsătoriţi”, a continuat el, „pentru că doriţi să vă bazaţi căsătoria pe iubirea lui Cristos, care este fermă ca o stâncă”. „Putem spune că atunci când un bărbat şi o femeie se îndrăgostesc, Dumnezeu le oferă un dar: căsătoria. Un dar minunat, care are în el forţa iubirii divine: puternică, durabilă, fidelă, capabilă să se refacă după orice eşec sau fragilitate”, a spus Sfântul Părinte. Întâlnirea Mondială a Familiilor 2022 s-a deschis cu un Festival al Familiilor în Aula Paul al VI-lea din Vatican. Evenimentul a inclus un spectacol susţinut de trio-ul italian Il Volo. Papa Francisc şi aproximativ 2.000 de familii din întreaga lume au ascultat, de asemenea, mărturiile unor cupluri căsătorite şi ale unor persoane cu poveşti de depăşire a unor provocări incredibile sau de slujire a altora. Cea de-a zecea ediţie a Întâlnirii Mondiale a Familiilor, care se încheie pe 26 iunie, include trei zile de discursuri susţinute de laici catolici pe teme legate de căsătorie şi familie. Liturghia şi adoraţia euharistică sunt, de asemenea, incluse în program. Sfântul Părinte le-a spus familiilor: „În căsătorie, Cristos vi se dăruieşte pe sine însuşi, pentru ca voi să aveţi puterea de a vă dărui unul altuia”. „Prin urmare, aveţi curaj, viaţa de familie nu este o misiune imposibilă”, a adăugat el. „Cu harul Sacramentului, Dumnezeu face din ea o călătorie minunată care trebuie parcursă împreună cu El, niciodată singuri.” „Familia nu este un ideal frumos, imposibil de atins în realitate. Dumnezeu garantează prezenţa Sa în căsătorie şi în familie, nu doar în ziua nunţii ci pe tot parcursul vieţii. Iar El vă susţine în fiecare zi în călătoria voastră”, a spus Pontiful Roman. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 561, Ultimul acces: 2026-10-17 03:21:57
|
Timp total: 0.07s...
[]:1